17.3 C
Craiova
vineri, 7 iunie, 2024
Știri de ultima orăLocalPsihoterapie de familie

Psihoterapie de familie

Deşi pare că se află într-un moment de cumpănă, familia mai poate fi considerată cea mai importantă sursă de confort şi dragoste. Însă este, deopotrivă, şi cea mai importantă sursă de durere şi suferinţă. Terapia de familie poate da o mână de ajutor, poate repara relaţii încordate şi poate îmbunătăţi modul în care funcţionează cuplul ca un tot unitar.

Deşi par motive slab întemeiate, o criză de sănătate, problemele legate de serviciu sau de copii pot ameninţa familia, ducând uneori la despărţire.

În acest context, terapia de familie este forma care îi aduce împreună pe membrii ei, pentru a rezolva problemele pe care le au. Este, cum scrie site-ul www.terapiam.ro, o terapie bazată pe credinţa că familiile sunt cea mai puternică resursă a indivizilor în încercarea de a face faţă cu succes celor mai multe dificultăţi de ordin psihologic, medical, social.

Permiţându-le familiilor să-şi întărească resursele pe care le au şi ajutându-i pe membrii unei familii să colaboreze pentru a găsi soluţii, terapia de familie s-a dovedit a aduce un beneficiu persoanelor aflate în momente de stres major.

 

Aplanând conflictele

 

Familiile pot fi date peste cap de boală, divorţ sau alte probleme ce creează conflicte şi stres. Terapia de familie poate ajuta soţii să-şi identifice şi să-şi rezolve problemele. Chiar dacă este vorba despre propria persoană, despre partener sau despre copil, modalitatea aceasta poate aduce un suport cu ajutorul căruia se ajunge la un tip de relaţii armonioase. Terapia de familie este, aşadar, o psihoterapie ce intervine pentru a ajuta familiile sau indivizii care o compun să înţeleagă şi să îmbunătăţească modul în care interacţionează între ei şi în care îşi rezolvă conflictele. Ea promovează relaţiile interpersonale şi le optimizează, dezvoltă capacitatea cuplurilor de a învăţa să facă faţă problemelor, contribuie la creşterea flexibilităţii rolurilor în familie. Această tehnică întăreşte comunicarea între ei, îi direcţionează pentru a deveni sensibili la nevoile şi sentimentele celorlalţi.

 

În raport cu alţii

 

Nevoia de a iubi pe cineva şi de a fi iubit este fundamentală şi, odată împlinită, omul atinge o stare de echilibru, de bine interior şi de fericire. Nu suntem însă întotdeauna pregătiţi nici să iubim şi nici să fim iubiţi. De multe ori, nici nu ştim ce înseamnă acest lucru, chiar dacă întâlnim persoana care ne răvăşeşte sufletul şi mintea în sensul cel mai plăcut cu putinţă. Ne hotărâm să rămânem împreună, dar curând constatăm că lucrurile nu merg atât de bine pe cât ne-am fi aşteptat, iar sentimentele uneori nu sunt de ajuns pentru a face să persiste acea stare de echilibru. Alteori, dificultăţile din cuplu apar mult mai târziu, când tabloul marital s-a îmbogăţit: copii, socri, prieteni comuni. Şi apar întrebări: „Este oare el alesul?“, „E posibil ca iubirea de altădată pentru ea să reînvie?“ sau „Ce se întâmplă de nu mai comunicăm, de nu ne mai înţelegem?“. Întrebări care stârnesc un amalgam de sentimente, de la suferinţă şi deznădejde, la iubire şi speranţă. Iar răspunsurile nu apar niciodată uşor şi nici de la sine.

 

Înţelegerea propriului comportament

 

În astfel de momente de cumpănă, de confuzie şi tensiuni, când atmosfera din cuplu pare stranie şi de neînţeles, o soluţie potrivită poate fi consultarea unui consilier marital. Deşi pentru mulţi pare ciudat ca o persoană din afară să intervină în „problemele intime“, acest lucru este benefic.

Cineva din exterior, obiectiv şi cu o pregătire specială, poate ajuta, iar de multe ori timpul în care se văd rezultatele este foarte scurt, şase-opt întâlniri. Principalul scop al consilierii maritale este modelarea stilurilor nepotrivite de comunicare şi relaţionare dintre cei doi parteneri şi obţinerea unor stiluri noi şi eficiente. Acest lucru se obţine prin clarificarea şi înţelegerea de către cei doi a propriului comportament. Inevitabil, când intrăm într-o relaţie intimă, ne sunt puse la încercare vechile modalităţi de comportament pe care le foloseam zi de zi.

 

Pe acelaşi drum

 

Când doi oameni trăiesc împreună, se îmbină, de fapt, două tipuri de concepţii despre viaţa de cuplu şi familie, fapt care de cele mai multe ori dă naştere la tensiuni şi conflicte, fiecare crezând că modul său de acţiune este cel potrivit.

Consilierul are rolul de ghid şi în acelaşi timp de oglindă neutră a ceea ce se întâmplă între parteneri şi a concepţiei lor. Consilierul va ajuta cuplul să îşi mobilizeze resursele, calităţile pentru a stimula punctele lor tari, astfel încât să găsească împreună cât mai multe soluţii reale şi posibile la dificultăţile cu care se confruntă.

Partenerii cuplului pot deveni mai iubitori, mai toleranţi, flexibili, eficienţi, mai împliniţi.

Cine poate beneficia de terapia de familie

În general, oricine îşi doreşte să „repare“ anumite relaţii care nu mai funcţionează bine poate recurge la această cale de vindecare. Terapia de familie poate fi eficientă în situaţii ca: probleme în căsnicie, divorţ, tulburări alimentare (anorexie nervoasă, bulimie), abuz de substanţe, depresie sau tulburări bipolare, probleme cronice de sănătate (astm, cancer etc.), pierderea unei persoane apropiate, traume legate de un eveniment, stres profesional, îmbunătăţirea „abilităţilor“ de a fi părinte, abuz emoţional sau fizic, probleme financiare.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS